
Clipitul Lunii
Lark e sora cea mică, dar uneori Sol are nevoie de ajutorul ei. Trei povești de seară cu cizmuțe roșii, un frate adormit și o urare trimisă Bunicii peste uliță.
- 3-4 ani
- 3 capitole
- 9 min
- În versuri
- În română și engleză
Capitole
Capitolul 1 din 3 · 3 min
Cizmele-momeală
Lark pierde mereu la de-a v-ați ascunselea, iar de vină sunt cizmuțele ei roșii.

Lark e-o fetiță cu părul creț,
stă pe-o stradă cu tei, un pui isteț.
Are cizmuțe roșii ca focul,
și-aleargă cu ele prin tot locul.
Dar Lark nu câștiga vreun joc,
mereu pățea la fel, pe loc:
o zărea fratele ei, Sol,
iar cizmele-o dădeau de gol.
"Te-am găsit!" râdea Sol. Of, ce păcat -
ofta Lark, cu căpșorul plecat.
Ce mult ar vrea un loc numai al ei,
în care Sol să n-ajungă, vrei-nu-vrei!
Deseară, alt joc, când se lasă-nserat,
Lark își vede cizmele - roșu curat.
"Mereu mă arată, mă dau de gol -
dar azi, cizmuțele-l păcălesc pe Sol! Ura!"
Podeaua e rece, e goală, e tare,
dar Larkei nu-i pasă, nici cât o floare!
Le pune la spatele perdelei, cuminte,
doar vârfuri roșii ieșind înainte.
Fuge-n vârful picioarelor, ușor,
și după-un scaun se-ascunde binișor.
Sol strigă: "Gata ori nu, viu la tine!",
și caută-n toate colțurile bine.
Vede cizmele roșii și zice voios:
"Te-am găsit, Lark!" - sigur și bucuros.
Smucește perdeaua c-un ZVÂC, deodată -
dar nu-i nimeni. Doar cizme. Și-o mutră mirată!
Un chicot răsună de după ușă,
și iese Lark râzând, ca o păpușă.
"Am câștigat! Te-ai uitat, dar n-ai văzut -
cizmele-au fost o poznă, iar pe MINE m-ai pierdut!"
Sol o ridică sus, râzând voios,
"M-ai păcălit grozav!" - și-i zâmbește duios.
Dansează-n cameră, cu mândrie,
iar Lark, campioana, râde cu bucurie!
Capitolul 2 din 3 · 4 min
Prea greu de purtat
Sol o duce mereu pe Lark în pat, dar în seara asta a adormit el primul.

Pe-Ulița cu ciulini trăia o fată,
Lark - cu bucle moi, ștrengară, buclată.
Când soarele-apunea și steaua se-aprindea,
fratele Sol lumina o stingea.
O lua pe Lark în brațe, cald și tare,
și-o purta pe scări în sus, spre culcare.
Sus de tot, spre patul cald, pufos,
c-o mângâiere și-un pup drăgăstos.
Dar azi, când casa toată amuțea,
Lark îl căuta pe Sol - dar el dormea.
Era ghemuit în scaun, cuibărit,
pierdut adânc în somnul lui tihnit.
Lark l-a tras de mânecă și l-a scuturat,
dar Sol era prea greu - nu s-a mișcat.
Nu-l poate ridica, oricât ar vrea
- el, frate mare, mititică-i ea.
Voia și ea la nani, caldă, în pat,
dar Sol dormea în scaun, adânc, culcat.
Gândea și tot gândea: „Ce-i de făcut?
Nu-l pot căra pe Sol - și doarme tăcut.”
S-a dus la dulap - și ce credeți c-a găsit?
O pătură pufoasă, caldă, de-nvelit.
A tras-o pe scări în jos, binișor,
și l-a-nvelit pe Sol, cu drag, ușor.
I-a tras pătura peste umeri și picioare,
făcându-i un culcuș cald, ca o-mbrățișare.
I-a dat un pup pe-obraz, cald, somnoros,
apoi spre scări s-a-ntors, tiptil, sfios.
Dar Sol a deschis un ochi spre lună,
și pe Lark a zărit-o, în noaptea bună.
S-a-ntins ușor, a oftat somnoros,
și-a clipit spre Lark, blând și drăgăstos.
„Nu-s obosit să te duc, surioară,
hai sus la somn, ca-n fiecare seară.”
O lua pe Lark în brațe, cald și tare,
și-o purta pe scări în sus, spre culcare.
Sus de tot, spre patul cald, pufos,
c-o mângâiere și-un pup drăgăstos.
Și-acum sunt amândoi la somn, culcați,
sub stele și sub lună, luminați.
Pe-Ulița cu ciulini, sub cer senin,
adorm și Lark, și Sol, și visul lin.
Capitolul 3 din 3 · 3 min
Clipitul Lunii
Lanterna lui Lark nu mai merge, iar Bunica îi așteaptă semnul de noapte bună.

Pe Ulița Scaieți, ziua se stingea,
Lark, o fetiță, la geam privea.
Clipea din lanternă: unu, doi, trei,
„Somn ușor și vise, dragii mei!"
Departe pe uliță, Bunica veghea,
din camera ei caldă, îi zâmbea.
Clipea lămpița, cald și blând,
„Noapte bună, Lark!" - spunea în gând.
Dar într-o noapte, Lark din nou a-ncercat,
iar becul, obosit, s-a-ntunecat!
Clic, clic! Dar nici o rază, nici un pic,
nici un semn pentru Bunica - nimic.
„Vai!" a șoptit Lark. „De nu pot clipi,
Bunica cum, oare, va adormi?
Va sta la geam, va aștepta mereu,
și tristă va dormi, fără semnul meu."
Să strige nu putea - dormea tot satul,
dar luna-i lumina, blând, tot patul!
Pe jos, un lac de lună strălucea,
și Lark un plan năstrușnic născocea!
A luat o oglindă lucioasă,
și-a prins, tăcut, o rază frumoasă.
A-nclinat-o o dată, și înc-o dată,
și-a treia oară - ce fată-ncântată!
O panglică de lună spre geam plutea,
iar Bunica, spre Lark, cu ochiul făcea!
Lămpița-i clipea, caldă și vie,
„Te văd, draga mea Lark! Noapte-bună ție!"
Luna lucea blând. Ulița tăcea.
Lark pe pervaz oglinda-și punea.
S-a cuibărit la cald, adânc în pat,
iar luna-i păzea somnul, blând și curat.



