Intră pe lista de așteptareÎnscrie-te
Tella și Floarea-de-Lună

Tella și Floarea-de-Lună

Șase povești hazlii de pe o lună micuță, cu praf moale și flori care strălucesc noaptea. Tella, cea mică și liniștită, e mai isteață decât Cosmo, cel mare și lăudăros. Ultima e numai bună înainte de somn.

  • 5-6 ani
  • 6 capitole
  • 26 min
  • În versuri
  • În română și engleză

Capitole

  1. Cosmo, un iepure de lună înalt și portocaliu, stă lângă micuța Tella, îmbrăcată în liliachiu; amândoi poartă căști rotunde de sticlă.1Tella și Floarea-de-Lună4 min
  2. Cosmo întinde o lăbuță spre cerul înstelat, lângă căsuța lor rotundă; Tella stă aproape, printre flori luminoase.2Încotro a plecat păsărica4 min
  3. Tella și Cosmo țopăie unul lângă altul pe luna stâncoasă, printre flori luminoase.3Pași de piatră4 min
  4. Cosmo și Tella țopăie pe pământul cenușiu al lunii, sub cerul plin de stele.4Ultimul cuvânt4 min
  5. Tella îngenunchează lângă un șir de flori care strălucesc verde-albăstrui, iar Cosmo stă în spatele ei.5Florile de sub praf4 min
  6. Tella și Cosmo stau sub stelele nopții, înconjurați de flori care luminează palid.6Căușul liniștit4 min

Capitolul 1 din 6 · 4 min

Tella și Floarea-de-Lună

Sus, pe marginea craterului, s-a deschis o floare care strălucește, iar Cosmo cel mare nu ajunge la ea.

  1. Cosmo, un iepure de lună înalt și portocaliu, stă lângă micuța Tella, îmbrăcată în liliachiu; amândoi poartă căști rotunde de sticlă.

    Pe-o lună mică, rotundă, cu praf gri și moale,
    un iepure și-o iepurașă, cu căști pe cap, visau o floare.
    Cosmo, mândru și mare, tropăia și striga cât putea.
    Tella, mică și tăcută, stătea... și se gândea.

  2. Tella plutește puțin deasupra prafului cenușiu al lunii, cu un norișor sub picioare.

    Pe luna asta ești ușor - nu cântărești mai deloc:
    un țopăit mic te ridică, plutind, ca-ntr-un joc.
    Dar dacă SARI - VÂJ! - zbori sus, tot mai sus,
    treci de ce voiai să prinzi - pa-pa, și te-ai dus!

  3. Cosmo arată spre o floare luminoasă de pe o stâncă înaltă, iar Tella privește în sus, lângă el.

    Iar noaptea, sus pe-o stâncă, a-nflorit o floare-de-lună.
    Plantezi o sămânță de-a ei - și-ți crește și ție una!
    „Le vreau pe TOATE!" a strigat Cosmo. „Eu sunt cel mai mare, vezi?
    Cel mai mare ia tot - așa e, să mă crezi!"

  4. Cosmo stă ghemuit într-un nor de praf cenușiu, la poalele stâncii, iar Tella îl privește din spate.

    S-a ghemuit și-a SĂRIT, răcnind, din toate puterile,
    și VÂJ! a țâșnit spre cer, cât îl țineau picioarele!
    A trecut val-vârtej pe lângă floare și n-a putut să se oprească
    - apoi JOS, tot mai jos, a plutit... și BUF! Pe burtă, ca o broască!

  5. Cosmo se înalță mult deasupra stâncii, lăsând o dâră lungă de praf; jos, Tella pare foarte mică.

    „Nu-i destul!" a pufnit el. „Trebuie mai TARE, nu ușurel!"
    A sărit și mai tare. (Prea tare? Da, da, DA! Vai de el!)
    Pe lângă floare a zburat, până s-a făcut cât un punctișor,
    și-apoi a plutit înapoi, tot de unde plecase, ușor-ușor.

  6. Tella ține o lăbuță lângă gură și se uită în sus, iar Cosmo stă într-o adâncitură prăfuită, în spatele ei.

    Tella știa secretul Lunii. Se gândea, în tăcere.
    Văzuse unde greșea: Cosmo sărea cu prea multă putere.
    „Fără VÂJ!" s-a gândit Tella. „Fără răcnet, fără săritură mare.
    Doar un țopăit mic, ușor - și niciun pic mai tare."

  7. Tella plutește încet spre floarea luminoasă de pe stâncă, sub privirea lui Cosmo, rămas jos.

    Iepurașa s-a lăsat pe vine, încet, ușor,
    a făcut un țopăit mic și-a pornit în zbor.
    Și sus a plutit, tot mai sus, ca un fulg de nea,
    și s-a oprit chiar lângă floarea care strălucea.

  8. Tella stă lângă Floarea-de-Lună, sus pe stâncă, iar Cosmo o privește de pe pământul cenușiu.

    Cosmo s-a uitat în sus, cu ochii mari și gura căscată:
    „Dar ești așa de MICĂ! Cum ai ajuns acolo, dintr-odată?"
    „Nu contează cât ești de mare," i-a strigat ea de sus.
    „Pe luna asta, tot secretul e un țopăit mic - și-ai ajuns!"

  9. Cosmo se ridică spre Tella și floarea luminoasă de pe stâncă; în spatele lui se vede o lună rotundă pe cerul înstelat.

    „E loc pentru amândoi! Hai, vino și tu!
    Te lași pe vine, sari ușor... și nu-mpingi, nu!"
    Cosmo a tras aer încet, a sărit ușurel
    - și sus a plutit Cosmo, sus de tot, și el!

  10. Tella și Cosmo stau împreună lângă Floarea-de-Lună și țin luminițe în lăbuțele deschise.

    Au stat amândoi pe stâncă, în lumina florii-de-lună,
    iar floarea și-a scuturat semințele, sclipind, una câte una!
    Cosmo a râs: „Nu sărituri mari, ci țopăituri mici! Tella, ai dreptate!"
    Și-au țopăit încet acasă, să le planteze pe toate.

Capitolul 2 din 6 · 4 min

Încotro a plecat păsărica

Păsărica lor s-a rătăcit, iar Cosmo e sigur că știe încotro a zburat.

  1. Cosmo întinde o lăbuță spre cerul înstelat, lângă căsuța lor rotundă; Tella stă aproape, printre flori luminoase.

    Sub stele, printre flori-de-lună care străluceau,
    doi iepurași de lună pe praf moale trăiau.
    Cosmo, cel mare, striga și se lăuda mereu;
    Tella, cea mică, tăcea - dar era cea mai isteață, zic eu!

  2. O păsărică aurie se ridică lângă o floare deschisă și luminoasă, pe praful cenușiu al lunii.

    Purtau câte-o cască rotundă, de sticlă ușoară,
    și-aveau o păsărică de lună, care piuia pe-afară.
    Dormea printre flori, piuind somnoroasă.
    Dar într-o noapte s-a trezit și-a plecat țopăind de-acasă.

  3. Tella stă lângă o adâncitură goală, înconjurată de pietre deschise la culoare; alături se văd flori luminoase și urme mici.

    Iepurașa Tella s-a trezit și-a căutat peste tot.
    Păsărica? Nicăieri. Niciun piu. Deloc.
    „E singură-n noapte!" a zis Tella, îngrijorată puțin.
    „Trebuie s-o găsesc, s-o hrănesc și la cald s-o țin!"

  4. Așezat lângă Tella, Cosmo arată spre o dâră luminoasă de la orizont.

    Departe, în noapte, o stea a căzut
    - BUM! departe-departe, abia s-a auzit.
    Atunci Cosmo a sărit și-a strigat, fericit:
    „A bubuit! Acolo-i păsărica! Știam eu! Am ghicit!"

  5. Cosmo stă ghemuit, cu lăbuțele pe pământul prăfuit, și privește înainte, sub cerul înstelat.

    „O salvez eu! Sunt voinic și iute!" a strigat.
    A sărit spre zgomot și VÂJ! - ca o rachetă a zburat
    - atât de sus! Apoi a coborât plutind, zâmbind, în praf,
    și-a gonit spre BUM, cu urechile lipite de cap.

  6. Tella îngenunchează lângă un șir de urme mici din praf, de-a lungul căruia strălucesc flori.

    Dar Tella s-a uitat în JOS și s-a aplecat pe loc
    - un șir de urme mici, proaspete! Ce noroc!
    Nu duceau spre bubuit, ci spre partea luminoasă,
    unde strălucesc flori-de-lună. „PE-ACOLO!" a strigat, bucuroasă.

  7. Privit din spate, Cosmo aleargă prin praf spre un nor întunecat de la orizont.

    Cosmo fugea ÎNAINTE, spre bubuit, tot mai tare,
    sigur-sigur că păsărica e acolo, nu-n altă parte.
    Dar tu ai văzut urmele! Tu ȘTIAI încotro!
    Duceau în CEALALTĂ parte - spre flori, spre lumina de-acolo.

  8. Tella urmează un șir de urme mici spre florile luminoase de la celălalt capăt al întinderii cenușii.

    Tella a pornit încet, fără grabă, isteață.
    Țop, țop, mergeau urmele, ca mărgele pe ață.
    Pas cu pas, a mers după urmele mici,
    pe lângă flori ce strălucesc, prin umbre moi și reci.

  9. Tella stă în genunchi lângă păsărica aurie, cuibărită între petalele unei flori galbene și luminoase.

    Și-acolo, într-o floare aurie și adâncă,
    stătea păsărica, clipind, somnoroasă încă!
    Își făcuse un cuib cald, ghemuită-n petale.
    Era teafără! Stătea la căldurică, în floarea moale.

  10. Tella zâmbește și ține păsărica luminoasă aproape, lângă casca ei de sticlă.

    „Aici erai!" a șoptit Tella. „Ești bine! Ura, ura!"
    A luat-o-n lăbuțe, și ea s-a cuibărit la căldură.
    S-a ghemuit lângă cască, somnoroasă, voioasă:
    cea mai caldă păsărică din Luna mică, și cea mai pufoasă!

  11. Cosmo se întoarce și se apleacă spre Tella, care ține păsărica aurie în lăbuțe.

    Iepurele Cosmo s-a-ntors și s-a trântit oftând, obosit,
    fără păsărică, tot gri, tot prăfuit.
    „Am căutat și-am căutat, dar n-am găsit nimic!"
    Atunci Tella i-a arătat păsărica: „Uite-o, e aici!"

  12. Tella și Cosmo stau zâmbind pe pământul prăfuit, iar păsărica aurie strălucește între ei.

    „Ai GĂSIT-O!" a strigat Cosmo. „Iar eu am fugit taman invers!"
    „Așa e," a chicotit Tella. „Dar ascultă un vers:
    Când un prieten se pierde, uită-te-n JOS, la lăbuțe,
    și mergi după urme, spre-o floare caldă și dulce."

Capitolul 3 din 6 · 4 min

Pași de piatră

Un fluturaș obosit a rămas blocat pe o piatră, dincolo de o groapă plină cu praf.

  1. Tella și Cosmo țopăie unul lângă altul pe luna stâncoasă, printre flori luminoase.

    Sub cerul cu stele, în lumina florilor-de-lună,
    doi iepurași de lună țopăiau voioși, împreună.
    Pe căștile lor de sticlă sclipea lumina din floare.
    Tella, mică. Cosmo, mare. Amândoi la plimbare.

  2. Priviți din spate, cei doi iepurași stau la marginea unei adâncituri largi, pline cu praf cenușiu și neted.

    Au dat de o baltă. Adâncă. Și mare.
    Nu de apă, ci de praf. Și nicăieri vreo cărare.
    Cosmo a privit în zare. Și-acolo, pe-o piatră, sus,
    stătea un fluturaș obosit. „Uite! Îl vezi?", a spus.

  3. Cosmo stă cu lăbuțele în șolduri, iar Tella arată spre adâncitura largă și prăfuită de lângă ei.

    „Sunt tare obosit", a șoptit fluturașul. „Nu mai pot zbura.
    Am rămas pe piatră, și jos e praf, și nu pot pleca."
    „Te scoatem noi de-aici!", a zis Tella. „Dar, Cosmo, ascultă:
    hai amândoi să ne gândim la un plan. Un plan bun ne ajută."

  4. Cosmo se afundă în praful cenușiu și moale, cu lăbuțele ridicate; Tella îl privește de pe margine.

    „UN PLAN?", a tunat Cosmo cel mare. „N-am eu răbdare!
    Uitați-vă! Eu SAR! Sunt puternic! Sunt cel mai tare!"
    A SĂRIT cu un chiot, a trecut de piatră și BUF! s-a-nfundat
    în praf până-n urechi. (Mare, da, dar mărimea nu l-a ajutat.)

  5. Cosmo țâșnește în sus dintr-un nor de praf, iar Tella stă alături.

    A dispărut de tot! Apoi a ȚÂȘNIT afară, strigând,
    și-și scutura de pe blană praful cenușiu, pufnind.
    „ÎNCĂ O DATĂ!", a strigat Cosmo, și hop! sus de tot.
    Și iar BUF, și mai adânc. Iepurii zboară? Ba nu, nu pot!

  6. Tella stă ghemuită lângă câteva pietre rotunde și cenușii; mai în spate, Cosmo șade plin de praf.

    Atunci iepurașa Tella s-a uitat în jur, cu un zâmbet șiret,
    a văzut cum praful se-așază la loc, încet, încet.
    S-a uitat la pietrele de pe jos, netede, rotunjoare:
    mari și grele și gri, stăteau cuminți, fără mișcare.

  7. Tella împinge o piatră mare și rotundă spre groapa cu praf, iar Cosmo o urmează îndeaproape.

    „O piatră e grea", a zis ea. „Se duce la fund, știu bine.
    Dar se duce și se OPREȘTE. Stă pe loc. Uite ce-mi vine-n minte:
    dacă rostogolesc una-n praf, se-așază și stă, cuminte.
    Pe ea pot călca! Un drum uscat îmi fac, pas cu pas, înainte!"

  8. Tella stă pe o piatră cenușie, deasupra prafului, și ridică o lăbuță; Cosmo o privește de pe margine.

    A rostogolit-o pe prima. S-a scufundat. Apoi a STAT pe loc,
    bine prinsă, acolo jos. Nu s-a mai mișcat deloc.
    „UNU!", a râs Tella cea isteață, și-a pășit pe ea.
    Stătea pe piatră, uscată, și piatra nu se clătina!

  9. Tella pășește din piatră în piatră peste groapa cenușie, spre un fluturaș luminos aflat pe o stâncă.

    Apoi a doua. S-a așezat și ea, pe loc, cuminte.
    „DOI!", a strigat Tella, și-a pășit mai înainte.
    Apoi TREI! Și PATRU! (Hai, numărați și voi, pe rând!)
    Piatră, pas, piatră, pas! Și Tella, mică și mândră, râdea țopăind.

  10. Tella ține cu grijă fluturașul luminos în lăbuțe, iar Cosmo se apleacă lângă ea.

    Și-așa, piatră cu piatră, cu pas liniștit, fără frică,
    a ajuns Tella la fluturaș, pe stânca cea mică.
    L-a luat ușurel în lăbuțe. „Gata, te țin eu", i-a spus,
    și pe pietre, pas cu pas, înapoi la mal l-a adus.

  11. Fluturașul zboară deasupra Tellei și a lui Cosmo; în spatele lor, un șir de pietre traversează groapa cu praf.

    Au ajuns la mal. Iar fluturașul, odihnit, fericit,
    a zburat spre stele, a dat o roată și le-a mulțumit.
    „Tu n-ai sărit. Tu te-ai GÂNDIT!", a strigat Cosmo, voios.
    „Ți-ai făcut pași de piatră!" Și-o privea mândru, bucuros.

Capitolul 4 din 6 · 4 min

Ultimul cuvânt

Cosmo strigă într-un crater cu ecou, dar craterul are mereu ultimul cuvânt.

  1. Cosmo și Tella țopăie pe pământul cenușiu al lunii, sub cerul plin de stele.

    Noaptea tăcea peste praful de lună.
    Doi iepurași țopăiau împreună.
    Purtau căști rotunde, de sticlă curată,
    ca să poată respira în noaptea-ntunecată.

  2. Cosmo stă drept, cu o lăbuță ridicată; Tella îl privește de lângă marginea craterului.

    Cosmo cel mare vorbea tare, mereu:
    „La orice joc, câștig tot eu!"
    Tella cea mică nu făcea gălăgie.
    Se gândea bine, cum numai ea știe.
    Nu țipa, nu striga niciodată,
    dar când vorbea ea, toți tăceau deodată.

  3. Cosmo își întinde larg lăbuțele deasupra unui crater adânc și rotund, în care Tella se uită.

    Într-o zi, Cosmo a găsit un crater rotund.
    „Strig aici", a zis el, „să se-audă până-n fund!
    O să bubuie tare și-o să sune frumos.
    Ultimul cuvânt e-al meu!" a strigat, lăudăros.

  4. Cosmo se apleacă peste crater cu gura deschisă, iar în adâncitură se întind cercuri luminoase.

    S-a aplecat peste crater: „SUNT CEL MAI BUN!"
    „BUN!" a bubuit craterul, ca un tun.
    Cosmo a zâmbit, apoi s-a încruntat:
    „Nu-i corect! Eu primul am strigat,
    dar ultimul cuvânt l-a zis craterul, nu eu!
    Ultimul trebuia să fie al meu!"

  5. Cosmo strigă în crater, văzut de aproape; în spatele lui stă Tella, iar jos se văd cercuri luminoase.

    „Atunci strig și mai tare!" a zis, mândru foc.
    „SUNT CEL MAI GROZAV!" a strigat, țopăind pe loc.
    „GROZAV!" a răspuns craterul, într-o clipită doar.
    Casca i s-a aburit toată, de nu mai vedea clar.

  6. Cosmo și Tella stau pe marginea stâncoasă și privesc cercurile luminoase din crater.

    A urlat din nou: „SUNT REGELE TUTUROR!"
    „TUTUROR!" a bubuit craterul, tare, în cor.
    Bietul Cosmo a bătut din picior, supărat.
    „Vai de mine!" a bombănit el, bosumflat.

  7. Tella stă liniștită la marginea craterului, iar în spate Cosmo șade pe o piatră cu brațele încrucișate.

    Tella privea și-a priceput ceva nou:
    orice strigăt se-ntoarce, ca un ecou.
    Cu cât strigi mai tare, cu-atât îl auzi mai bine.
    Dar șoapta nu se-ntoarce. Șoapta rămâne la tine.

  8. Tella se ghemuiește lângă marginea craterului, iar Cosmo se apleacă peste umărul ei.

    S-a aplecat și ea și-a șoptit, încetișor:
    „Ultimul cuvânt e al meu." (Spune-l și tu, ușor.)
    Craterul n-a prins nimic din ce-a vorbit.
    Nimic nu s-a întors. Niciun sunet n-a venit.

  9. Cei doi iepurași stau împreună deasupra craterului liniștit și gol; pe margine cresc floricele.

    Cosmo a așteptat. Craterul tăcea.
    Nicio bubuitură, niciun ecou nu venea.
    Și-așa, ultimul cuvânt l-a avut Tella cea mică.
    Cea blândă a câștigat, fără să strige nimică.

  10. Cosmo râde cu o lăbuță pe piept, iar Tella îi zâmbește de jos, lângă crater.

    Cosmo a privit în jos. Supărarea i-a trecut.
    A râs și el de el: „Ha! Tu, Tella, ai știut!"
    „Bravo ție! L-ai făcut să tacă!" i-a zis, fericit.
    Au țopăit acasă, sub flori-de-lună, liniștit.

  11. Două șiruri de urme traversează pământul din fața unui crater cenușiu și gol, sub cerul înstelat.

    Jos, în crater, e liniște. Totul a tăcut.
    Doar praf de lună adormit, pe unde ecoul a trecut.
    Un strigăt se-ntoarce din adânc, mereu, mereu.
    Dar șoapta rămâne ascunsă, ca un secret al tău și-al meu.

Capitolul 5 din 6 · 4 min

Florile de sub praf

Cosmo sare să se dea mare și îngroapă florile abia răsărite ale Tellei, iar cei doi se ceartă.

  1. Tella îngenunchează lângă un șir de flori care strălucesc verde-albăstrui, iar Cosmo stă în spatele ei.

    Pe Luna mică și gri, sub cer de catifea,
    doi iepuri cu căști de sticlă se uitau cum praful plutea.
    Tella, cea mică, creștea flori-de-lună pe-un rând.
    Cosmo, cel mare, țopăia, să vadă praful zburând.

  2. Tella îngrijește cu ambele lăbuțe bobocii luminoși din praful moale și cenușiu.

    Stratul ei era nou-nouț, cu flori încă mici, abia răsărite.
    Luceau verde și albastru, blânde și liniștite.
    A netezit praful gri, ca pe-o pătură moale,
    și florile s-au ghemuit sub el, la căldură, fără soare.

  3. Cosmo aterizează zâmbind într-un nor de praf, lângă florile luminoase ale Tellei.

    Atunci a strigat Cosmo: „Uită-te la mine! Să vezi ce pot eu!
    Cei mai mari nori de praf îi fac numai eu!"
    S-a dat înapoi, a zâmbit, s-a ghemuit să-și ia avânt,
    a sărit sus de tot și-a aterizat cu un BUF! pe pământ.

  4. Un val gros de praf cenușiu se prăvălește spre flori, sub privirile Tellei și ale lui Cosmo.

    Un val mare de praf s-a-nălțat, gros, până sus.
    A căzut peste strat și l-a acoperit, l-a ascuns.
    Florile nu se mai vedeau. Nici urmă de lumină.
    Praful stătea greu peste fiecare tulpină.

  5. Tella stă tristă lângă o movilă de praf, iar Cosmo o privește din cealaltă parte.

    Cu urechile pleoștite, Tella a privit praful căzut.
    „Mi-ai STRICAT stratul, Cosmo!" a zis. „Uite ce-ai făcut!
    Crescuseră doar pe jumătate! Acum stau sub praf, stinse!"
    Și s-a așezat lângă ele, cu lăbuțele-ntinse.

  6. Cosmo îngenunchează cu capul plecat lângă movila întunecată care acoperă florile.

    Lui Cosmo i s-au lăsat urechile. Și-a plecat capul, tăcut.
    „N-am VRUT", a spus el încet. „Zău că n-am vrut."
    S-a uitat la rând: nicio floare nu se mai zărea.
    Tot stratul zăcea sub praf, ca sub o pătură grea.

  7. Cosmo sapă în movilă cu ambele lăbuțe, iar Tella stă în genunchi lângă el.

    Apoi a îngenuncheat: „Nu ajunge să-ți spun «iartă-mă» și gata.
    Vorbele-s doar vorbe. Hai să-l REPARĂM amândoi, îndată."
    A întins lăbuțele și le-a vârât în praf până la coate
    și-a-nceput să dea valul cel mare la o parte.

  8. Cosmo și Tella ridică împreună o floare mică și luminoasă din praful cenușiu.

    A găsit prima floare. I-a curățat căpșorul, ușurel,
    și-a scos-o cu grijă din praful rece, încetinel.
    S-a pus și iepurașa jos. Pe-a doua au scos-o împreună.
    Le-au scos pe toate din praf, una câte una.

  9. Tella și Cosmo stau la cele două capete ale unui șir de boboci plantați din nou.

    Le-au pus înapoi: întâi una, apoi două,
    apoi trei, apoi restul, cu grijă, ca pe ouă.
    Le-au sădit pe toate la loc, acolo unde-au crescut,
    și stăteau iar drepte, frumoase, ca la-nceput.

  10. Tella și Cosmo stau lângă flori, iar bobocii încep să strălucească în verde, galben și albastru.

    Și-atunci, pe când se uitau, florile s-au aprins pe rând:
    întâi verde-pal, apoi albastru, tot mai tare, strălucind.
    Stratul s-a trezit iar. Fiecare floare lucea,
    și-n toată bezna din jur lumina lor se-ntindea.

  11. Cei doi iepurași își zâmbesc peste șirul de flori care strălucesc verde-albăstrui.

    Tella și-a ridicat urechile. Nu mai era încruntată.
    „M-ai ajutat", a spus ea. „Le-ai pus la loc pe toate."
    El a zâmbit: „Mi-a părut rău. Am vrut să repar, nu doar să-ți spun o vorbă bună."
    Au stat apoi lângă lumină, doi iepuri, doi prieteni, împreună.

Capitolul 6 din 6 · 4 min

Căușul liniștit

La culcare, din flori cad încet semințe sclipitoare, iar Cosmo vrea să le prindă pe toate.

  1. Tella și Cosmo stau sub stelele nopții, înconjurați de flori care luminează palid.

    Luna cea gri se odihnește. E târziu.
    Doi iepuri de lună așteaptă lângă-un crater pustiu.
    Pe căștile rotunde, de sticlă, se-oglindesc
    florile-de-lună, care se-nchid și-adormesc.

  2. Priviți de sus, cei doi iepurași se uită în sus dintr-un cotlon stâncos prin care plutesc luminițe argintii.

    În liniștea nopții, din colțul lor ascuns,
    cei doi iepuri de lună se uită în sus.
    Florile-nalte scutură semințe, ca fulgi de nea,
    o ninsoare de argint, o lumină de stea.

  3. Cosmo sare în aer și întinde ambele lăbuțe spre un nor de semințe sclipitoare.

    Cosmo cel mare sare: „Sunt ale mele!
    Plantez o sută-n șir, o grădină cu ele!"
    Țopăie, se-ntinde, prinde cu labele-n vânt,
    fuge după semințe, încolo și-ncoace, râzând.

  4. Cosmo se întinde înainte, iar semințele luminoase se împrăștie pe lângă lăbuțele lui.

    Dar semințele prinse se-nvârt, și-apoi
    îi scapă din labe și zboară-napoi.
    Cu cât sare mai tare, cu-atât fug mai sus,
    ca puful de păpădie, pe cer s-au dus.

  5. Lăbuțele goale și deschise ale lui Cosmo, văzute de aproape, deasupra genunchilor costumului portocaliu.

    În sfârșit, se oprește. Nicio sămânță. Nimic.
    Labele-s goale. Nu lucește niciun pic.
    Obosit, se-așază pe-o piatră, deoparte,
    și-o vede pe Tella, liniștită, nu departe.

  6. Tella stă liniștită cu lăbuțele făcute căuș, iar în spate Cosmo se odihnește pe o piatră.

    Dar iepurașa Tella nu sare, nu prinde.
    Găsește un loc unde liniștea se-ntinde.
    Face din lăbuțe un căuș larg, rotunjit,
    și-l ține nemișcat, cuminte, liniștit.

  7. Tella ține lăbuțele făcute căuș sub o perdea de semințe argintii care coboară de pe o stâncă înaltă.

    Nu se grăbește, nu strigă, nu cheamă deloc.
    Stă doar nemișcată, tăcută, pe loc.
    Respiră ușor. Își lasă ochii în jos.
    Și-ncet, una câte una, semințele vin de sus.

  8. Tella se uită la semințele luminoase adunate în căușul lăbuțelor ei.

    Semințele care fugeau de Cosmo, zburdând,
    acum vin la ea, cuminți, pe rând.
    Se-adună-n căușul ei, încet și lin,
    și-l umplu cu lumină, până e plin.

  9. Cosmo se așază lângă Tella și își deschide lăbuțele; ea ține o grămăjoară luminoasă de semințe.

    Cosmo se uită, se scarpină-n creștet,
    apoi se-așază lângă ea, încet.
    Face și el un căuș din labele lui late
    și-l ține nemișcat. Gata cu fugăreala, gata.

  10. Tella și Cosmo stau unul lângă altul și țin semințe strălucitoare în lăbuțele făcute căuș.

    Și-n curând, vin semințe plutind și la el,
    se-așază-n căușul lui, ușor, încetinel.
    Două căușe sunt pline acum, până sus,
    și nicio sămânță de argint n-a căzut jos.

  11. Cei doi iepurași ațipesc cu ochii pe jumătate închiși, ținând încă lumina caldă în lăbuțe.

    Pleoapele le cad, grele, încet, pe rând,
    și-n cap nu le mai trece niciun gând.
    Își țin sus căușele, calde și pline,
    și simt cum somnul tiptil le vine.

  12. Tella doarme sprijinită de umărul lui Cosmo; amândoi se odihnesc lângă florile lunii, a căror lumină pălește.

    Noaptea-i tăcută. Florile-de-lună s-au stins.
    Două căști mai lucesc, și somnul i-a cuprins.
    Cu ochii-nchiși, respiră ușor, tot mai ușor,
    și Tella, și Cosmo adorm încetișor.

În aplicație te așteaptă și alte povești

Alege o aventură nouă sau întoarce-te la povestea pe care copilul tău o cere iar. Citiți-o împreună sau ascultați Naratorul Starwink.

În română și engleză, pentru toate vârstele.

Intră pe lista de așteptare

Îți trimitem un e-mail de confirmare și unul când se lansează Starwink.